luni, 25 februarie 2013

Despre gânduri şi convingeri





Realitatea este aşa cum este, pentru că noi avem convingerile pe care le avem, şi atragem totul prin prisma acestora.

Acest articol urmăreşte să aducă lumină asupra anumitor aspecte legate de mental şi legea atracţiei, care de cele mai multe ori nu sunt explicate într-un mod clar şi astfel generează confuzii şi înţelegeri eronate. Aceste aspecte fiind destul de greu de înţeles cu mintea, propun fiecărui cititor să îşi exerseze cu această ocazie puterea de a intui, sau pe scurt, de a recunoaşte ca absolut real ceva ce nu poate fi nici perceput cu simţurile, nici gândit cu mintea.
Am auzit cu toţii de multe ori despre „puterea gândului”, adică, foarte pe scurt, faptul că avem în viaţa noastră ceea ce gândim; simultan, aflăm că un om are până la 60000 de gânduri zilnic, aşadar sunt extrem de puţine cele care se şi manifestă fizic, într-un final. De fapt, cele care se materializează sunt cele asupra cărora ne îndreptăm cea mai multă atenţie. Oricum, este evident că un gând de unul singur nu are suficientă energie, putere, care să creeze manifestare fizică; dacă ar fi aşa, cred că este evident că în loc de realitatea fizică am avea în faţa ochilor noştri o realitate permanent schimbătoare, fără nicio continuitate.

Ce este o convingere?
Convingerea este „ceva” mult mai puţin palpabil şi evident decât gândul, precum şi gândul este „ceva” mult mai puţin palpabil şi evident decât realitatea fizică, obiectivă. Convingerea are un nivel mai profund, mai subtil, mai „fin” cu care marea majoritate din noi nu suntem obişnuiţi sa lucrăm; de aceea, de obicei suntem sclavii lor în loc să le modificăm la voinţă. Totuşi, tocmai datorită acestui „rafinament” al rezonanţei lor, dintr-un anumit punct de vedere ele sunt extrem de uşor de schimbat şi extrem de accesibile. Trebuie doar să găsim „tabloul de control” din spatele gândurilor şi al percepţiilor realităţii exterioare.
Pe scurt, convingerile (credinţele) sunt acele şabloane mentale, acele direcţii interioare ale minţii subconştiente, despre care nu avem nici un dubiu că sunt adevărate. Ele sunt ceea ce ştim că este adevărat. Ele sunt balanţele mentale subconştiente cu care noi cântărim situaţiile din viaţă fără să punem la îndoială veridicitatea lor sau beneficiul ce ni-l aduc. Din punct de vedere al minţii, ele sunt precum nişte prisme care filtrează tot ceea ce vine spre noi şi ne oferă apoi un punct de vedere, precum o prismă oferă o singură culoare pentru o anumită poziție.
Pentru o mai bună înţelegere, convingerile sunt pentru gânduri asemenea drumurilor pentru o maşină: căi deja bătătorite, pe care gândurile, în iureșul lor neîntrerupt şi năvalnic nu se mai străduie să le modifice (de fapt nici nu îşi pun problema asta că ele se pot modifica) ci le urmează automat şi inconştient. Da, întotdeauna există maşini care mai ies şi în decor, dar marea majoritate nu o fac, iar dacă o fac, curând vine o „poliţie interioară” care le obligă să respecte drumul.
Pentru a identifica măcar o parte din aceste convingeri, puteţi face o listă cu acele lucruri de care sunteţi sigur că sunt adevărate, fără nici cea mai mică umbră de dubiu şi pe a căror direcţie se „plimbă” marea majoritate a gândurilor de peste zi, chiar dacă este vorba de gânduri care nu ne plac. Un exemplu de aspect pe care nu îl punem la îndoială este acela că eu exist. Precum suntem siguri de asta, cam în acelaşi mod suntem siguri şi de alte lucruri care nu sunt chiar atât de absolute precum existenţa noastră, dar cărora noi le atribuim, subconştient, adevărul absolut şi, implicit, puterea de a ne croi viaţa.
Unele convingeri vin odată cu noi în această lume, şi clădim pe structura lor ceea ce învăţăm şi asimilăm aici. Altele, le „colectăm” în această viaţă, şi acestea nu sunt întotdeauna în acord cu interiorul nostru profund. Totuşi, dacă ele se fixează mai adânc în noi, nu punem la îndoială veridicitatea lor, sau mai bine zis, în iureşul zilnic de gânduri şi emoţii, nici măcar nu ne oprim să reflectăm asupra lor sau asupra faptului că ele există şi literalmente ne creează viaţa. Mai mult, cele negative, sau mai bine zis cele care nu sunt în acord cu noi înşine, nu ne aduc foloase la nivel de suflet, şi în general spunem că sunt „aducătoare de rău”, ne subminează liberul arbitru. Ele sunt astfel fixate şi autoîntreţinute, încât majoritatea alegerilor pe care le facem, le facem pentru că subconştient noi credem în ele, şi efectiv nu stăm să ne întrebăm ce e cu credinţa aceea, sau de ce ne simţim interior nefericiţi sau chiar disperaţi când luăm anumite decizii.
De exemplu, unele dintre cele mai „nocive” convingeri sunt cele negative pe care le asimilăm în timpul copilăriei. La acea vârstă fiinţa noastră funcţionează pe un nivel superior omului obişnuit, suntem într-o oarecare măsură deschişi subconştient, şi astfel funcţionăm precum un „burete” care absoarbe tot ceea ce este în mediul înconjurător. Se ştie, de exemplu, că mulţi copii se îmbolnăvesc de boli care au ca şi cauze subtile convingeri negative ale părinţilor. Pe măsura creşterii noastre, toate acele idei se sedimentează, ne „închidem” faţă de ele, dar ele „lucrează” în continuare „din culisele psihicului nostru” şi în viaţa concretă observăm ba că luăm decizii similare cu cele pe care le luau părinţii când eram mici, ba că tindem să avem o viaţă oarecum similară cu a lor, sau că pur şi simplu ceva în viaţa noastră nu funcţionează şi nu prea ştim de ce.
Bineînţeles, toate acestea sunt valabile şi în aspectele pozitive, şi ca exemplu, rareori vedem copii ai oamenilor înstăriţi să aibă o viaţă săracă. Din moment ce acel copil ştie de mic că orice ar fi, bunăstarea şi abundenţa există, viaţa îi reflectă asta, şi lucrurile par să se lege în moduri pe care alţii tind să le numească „noroc” sau „şansă”, pe când de fapt, persoana în cauză reacţionează în mod pozitiv la nu contează ce circumstanţă, şi asta faca ca, în final, chiar dacă trece prin greutăţi sau „o ia de la zero” de nu contează câte ori, viaţa ei să fie una îmbelşugată. Simultan, vedem persoane care o viaţă întreagă  au un nivel mediocru sau inferior în ceea ce priveşte bunăstarea materială, dar care o ţin tot aşa şi nu evoluează, chiar dacă nivelul pe care îl au îi mulţumeşte puţin sau deloc.
Revenind la convingeri, tebuie să reţinem că toate acestea nu sunt „bătute în cuie”, există nuanţe, există excepţii, şi mai există şi oameni care îşi găsesc puterea lăuntrică de a-şi transforma viaţa. Convingerile pe care le avem chiar dacă nu suntem obişnuiţi în a le gestiona, nu reprezintă  nicidecum vreun „destin  implacabil”, sau vreo forţă teribilă de care să ne fie frică. O metodă potrivită, un bun antrenament şi perseverenţa pusă la lucru în momente cheie poate face minuni în transformarea convingerilor lăuntrice, şi automat minuni în viaţa pe care o trăim.
Pentru a exemplifica puterea şi modul de acţiune al unei convingeri lăuntrice, este suficient să medităm puţin asupra parabolei cu fiul de ţăran. Acesta l-a dus într-o zi pe tatăl său la grădina zoologică. Când i-a arătat un hipopotam, deoarece bătrânul nu mai văzuse aşa ceva niciodată, a exclamat convins: „acesta este un porc!”. Indiferent de strădaniile tânărului de a-l convinge, hipopotamul „rămânea” în continuare porc. Ei bine, atunci când fiul îi arată tatălui un elefant, acesta, descumpănit, dar „neclintit”, îi răspunde: „fiule, aşa ceva nu există!”…
O ilustrare foarte bună a felului în care „acţionează” convingerile apare în filmul Inception, unde ele sunt numite idei. „Odată ce o idee a prins rădăcini, este aproape imposibil de eradicat”, „ideea ar putea schimba tot ceea ce îl priveşte” sau „ideea este cel mai de temut parazit”, sunt afirmaţii din cadrul filmului care, spuse într-un context foarte bine realizat, surprind mecanismele de funcţionare a convingerilor. Pe parcursul acţiunii, putem vedema cum o astfel de convingere, plantată voit sau nu, într-o stare profundă a conştiinţei, în mintea celui neantrenat sau necunoscător, lucrează neîncetat şi implacabil, generând fie minuni, fie catastrofe.

Cum recunoaştem o convingere?
Multe dintre ele sunt atât de subtile încât pot fi aproape imposibil de recunoscut. Pentru a „localiza” o convingere negativă, de exemplu, în momentul în care vom vorbi despre „zona” ei de aplicare (de exemplu, „sunt nemulţumit de relizările mele”) aproape instantaneu vom avea o reacţie emoţională la ea, de închidere, încrâncenare, de contracţie. Intensitatea emoţiei pozitive sau negative depinde de cât de „aliniată”, respectiv „nealiniată” este această convingere cu adevărul nostru cel mai profund, cu sufletul sau cu Sinele nostru.
Să luăm un exemplu: „nu merit belşugul material”, cunoscută şi sub forma „nu am bani”, „viaţa e grea”, „bunăstarea se dobândeşte doar prin greutăţi şi efort”… Vom observa că aproape toate gândurile pe care le avem cu privire la aceste aspecte urmează făgaşul de mai sus şi se „mulează” într-un fel sau altul pe aceeaşi idee. Atenţie, de cele mai multe ori, vom observa aceeaşi reacţie emoţională şi atunci când rostim afirmaţia opusă, deoarece emoţional, noi avem alt „adevăr” în noi; reluând exemplul, dacă rostim „sunt un om bogat”, imediat vom simţi reacţia de contracţie şi o „voce” care ne spune: „ştii bine că te minţi...”.
Bineînţeles, în cazul credinţelor pozitive, reacţia emoţională va fi una de împlinire şi de fericire, sau chiar de regăsire profundă şi pace nesfârşită, în măsura în care convingerea respectivă este în acord cu menirea noastră din această viaţă.


Cum se construieşte o convingere?
Există mai multe modalităţi prin care o convingere ia naştere şi se sedimentează:
·  gânduri similare repetate des, pe o perioadă lungă de timp
·  energii extrem de intense, precum şocuri emoţionale (care ating niveluri mai profunde ale psihicului) şi care sunt apoi „abandonate” profund în noi
·  sugestii sau idei-forţă „plasate” în momente în care subconştientul nostru este mai „deschis” şi mai vulnerabil
·  „moşteniri” de la părinţi, sau de la cei cu care am avut contact constant în copilărie
·  „preluări” directe din subconştientul colectiv
Orice credinţă negativă (sau mai bine zis nefolositoare, care ne generează frică şi nu fericire) îşi are undeva, la bază, originea în lipsa iubirii pe un anumit nivel. Şi nu mă refer atât de mult la iubirea primită de la cei din jur, ci la iubirea pe care ne-o oferim nouă înşine, la stima şi valoarea de sine pe care le atribuim sufletului nostru şi celor mai profunde aspiraţii pe care le avem.
Revenind la ideea legii atracţiei, găsim peste tot ideea că pentru a ne schimba viaţa trebuie să ne schimbăm gândurile. Ei bine, dacă ne vom „forţa” mentalul să aibă anumite gânduri pt o anumită perioadă de timp, vom sfârşi epuizaţi, deoarece el va „câştiga”. Mintea, precum întreg Universul, nu funcţionează pe principiul presiunii ci dimpotrivă pe cel al vidului. Dacă doreşti ceva, nu forţezi o energie sau un eveniment, ci îl laşi să se petreacă, îi dai voie, îi creezi spaţiu. Cred că este evident deja că ceea ce este necesar să schimbăm în noi înşine sunt de fapt convingerile. Dacă am înţeles acest mecanism, este evident că deîndată ce ne-am schimbat o credinţă, gândurile ce ţin de ea vor aluneca automat, fără niciun efort, fără ca noi să le „obligăm”, pe noul făgaş. Deja energia vehiculată prin ele se va acumula în noua direcţie. Când doreşti ca gândurile tale să meargă înspre altceva, le schimbi „ruta” (convingerea) şi ele vor curge firesc într-acolo.

Cum se poate transforma o convingere?
Pentru a ajunge mai uşor şi mai rapid la nivelul interior al convingerilor, trebuie să dispunem de o anumită energie lăuntrică (să simţim că debordăm de forţă) şi de o orientare emisivă, solară a minţii, în care indiferent de situaţia exterioară, nu lăsăm gândurile să ne invadeze cum vor ele, ci mai degrabă, ne gândim la ce vrem noi, menţinem în minte acel gând pe care îl preferăm, pentru simplul motiv că îl preferăm şi ne simţim bine interor atunci când îi acordăm întreaga noastră atenţie şi imaginaţie.
Vorbeam mai devreme că în agitaţia mentală zilnică nici măcar nu ne oprim pentru a reflecta asupra convingerilor. Ei bine, de aici se desprinde automat o metodă extrem de eficientă de a ne plasa în „lumea convingerilor”, şi asta este aceea de a ne linişti cât mai des şi cât mai profund. Bineînţeles, aici mă refer la liniştea interioară, care survine mult mai uşor atunci când exteriorul nu ne distrage; totuşi, în zilele de azi, „piatra de încercare” este să ne menţinem acea linişte, sau măcar parte din ea, chiar şi în condiţii de agitaţie şi distragere exterioară. Dacă astfel putem să rămânem centraţi în noi şi putem să ne fixăm atenţia interioară pe ce dorim sau vrem, atunci în linişte este cu atât mai uşor, şi puterea noastră psihică, interioară, este cu atât mai mare.
Fiindcă în această „zonă” a convingerilor totul este mai unitar şi mai puţin compartimentat decât în cazul gândurilor discursive, metodele de a atinge această stare sunt oarecum legate una de alta, se întrepătrund, se explică şi se completează reciproc. Liniştea interioară de care vorbeam mai sus este intim corelată cu atenţia. Când suntem liniştiţi putem fi mai atenţi. Când urmărim să fim mai atenţi, automat ne liniştim.
Un nivel mai avansat al acestei linişti interioare este cel în care nu mai avem aproape deloc gânduri, în care vom observa că atenţia, chiar dacă nu este încordată, este extrem de vie şi de fixă în noi. Este vorba despre starea care mai este numită şi supramental, sau pe care Eckhart Tolle o numeşte „Puterea Prezentului”.
Orice material autentic care vorbeşte despre acestea se referă la acea stare din care putem foarte uşor să ne obiectivăm convingerile şi automat să le şi transformăm. Spun automat pentru că transformarea unei convingeri este instantanee, ea nu necesită acţiune sau proces. De cele mai multe ori însă, atingerea şi transformarea convingerii vine în urma unui proces de transformare, de exemplu a unei practici sistematice, dar asta nu este pentru că ar fi neapărat nevoie de procesul respectiv, ci pentru că nivelul nostru de conştiinţă, „blocat” oarecum într-o lume a secvenţialităţii şi a proceselor, crede că este nevoie de acest proces pentru a fi în stare să opereze la nivelul convingerilor. Din punctul de vedere al procesualităţii acest lucru este adevărat. Dacă privim asta de la nivelul convingerilor, ele nu aşteaptă să facem ceva pentru a ajunge la ele, ele doar aşteaptă să ajungem şi să le transformăm, şi oarecum putem să facem asta chiar acum, în acest moment.
Pe scurt, transformarea convingerilor este instantanee, eventualul proces pe care îl parcurgem până aici nu ţine de convingerea în sine, ci de accesul nostru direct şi nemijlocit la ea. Din acest punct de vedere, transformarea convingerilor este oarecum la îndemâna noastră exact acum, în acest moment. Deci, convingerile ţin nu de a face, ci de a fi, altfel spus, nu de ce facem, ci de cum anume facem tot ceea ce facem.
Pentru a ne transforma convingerile avem nevoie şi de o sinceritate totală faţă de noi înşine, faţă de sufletul nostru, deoarece mintea va avea tendinţa să ne păcălească şi să ne facă să credem că am ajuns pe culmi înainte ca noi să începem să urcăm cu adevărat. Nu ne este de niciun folos să ne minţim, deoarece ne sabotăm astfel propria fericire. Este nevoie să începem de acolo de unde suntem cu adevărat, oriunde ar fi acest nivel, oricât de vrednici sau nevrednici ne-am simţi. Bunul simţ şi firescul inimii noastre ştie întotdeauna ce avem de făcut în fiecare moment.
Aşadar, tot ce avem nevoie este eficienţă în procesul practicii, şi o deschidere superioară pentru a simţi momentul în care practica de până acum şi-a atins scopul ei specific. În astfel de momente, ceva superior ne îndeamnă să facem un salt calitativ, sau să schimbăm o anumită perspectivă interioară, sau chiar să continuăm să practicăm, dar abordând alte modalităţi, pe alt nivel.
O metodă practică pentru transformarea convingerilor, tot mai des întâlnită, este EFT (tehnici de eliberare emoţională). Ea urmăreşte să deblocheze anumite energii folosindu-se de puncte ale meridianelor energetice ale corpului. Un aspect important legat de emoţii: dovada clară a transformării unei convingeri, este reacţia emoţională diferită raportată la subiectul respectiv. Atunci când, indiferent de orice context exterior care ar putea să apară, noi simţim altceva referitor la un subiect, putem şti că ne-am modificat convingerile profunde legate de acest subiect.
În general, diversele practici de transformare lăuntrică ne vor fi de folos în a construi sau reface convinfgeri pozitive care între timp au fost inconştient înlocuite cu altele negative, pe care, de obicei le-am preluat fără să ne dăm seama de asta. Atunci când convingerea nouă are suficient de multă profunzime şi putere, absoarbe mai multă energie decât cea veche, care astfel se „dizolvă” şi dispare. Totuşi, convingerile negative nefiind aliniate cu nivelurile profunde din noi, dacă atingem acele niveluri (dacă ne trezim sufletul, de exemplu) şi din acea stare „privim direct în faţă” o astfel de convingere, ea va dispărea de la sine, automat,  instantaneu, deoarece va fi recunoscută ca un nonsens, ca ceva nefiresc. Astfel, prezenţa convingerilor negative, şi, automat, a oricăror emoţii de nefericire şi frică, indică în mod clar poziţia noastră pe un nivel de conştiinţă discursiv, non-holistic, egotic, cel puţin în aspecte care privesc emoţiile negative respective.
Convingerile, sau mai bine zis lucrul cu ele, de obicei nu constituie primul pas pe drumul transformării (după cum vorbeam mai devreme de procesele care ne aduc în acest punct) şi pentru cei ce năzuiesc mai şi mai adânc, cu siguranţă nu constituie nici ultimul pas. Convingerile sunt un „punct nodal” în drumul de la noi către autoperfecţionare, către divin, şi oricum am parcurge acest drum, trecem la un moment dat şi pe aici. Ţine de alegerea şi de puterea noastră interioară modul în care le abordăm, şi timpul pe care îl alocăm până la atingerea lor directă.

Pentru a reveni la comparaţia de mai devreme cu maşinile şi drumurile, dacă vom urmări să ne transformăm convingerile, va trebui să devenim, din şoferii care urmează în mod inconştient şi implacabil un anumit drum, constructori de autostrăzi. Astfel, ne vom construi singuri, aşa cum ne dorim, propriul drum, propriul destin.

                                          astrolog Daniel Iepure

4 comentarii:

  1. Interesant, foarte interesant. Ma dor ochii de citit, e negru pe alb si cam greu de urmat scrisul la ora asta.O intrebare am daca se poate: Ce vrei sa spui cu asta?''energii extrem de intense, precum şocuri emoţionale (care ating niveluri mai profunde ale psihicului) şi care sunt apoi „abandonate” profund în noi''

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un șoc emoțional este, dintr-un anumit punct de vedere, o energie care este mai intensă decât cele cu care este "obișnuit" psihicul uman, şi prin urmare afectează mai profund pe cel ce îl trăiește, tocmai pentru că atinge (prin intensitatea sa) niveluri ceva mai adânci ale subconștientului. Dacă respectivul șoc (care de obicei este resimțit ca ceva neplăcut, zguduitor) este asimilat inadecvat, adică nu mai este ”tratat”, el rămâne în ”zona” subconștientă respectivă, cel care l-a trăit ”revine la normal”, la nivelul obișnuit de conștiință, iar șocul respectiv ”rămâne îngropat” în subconștient. De fiecare dată când apar situații similare în viață, șablonul respectiv tinde să se reactiveze tocmai pentru a fi "vindecat". Reactivarea presupune evident că persoana în cauză se va confrunta iar cu ”aceeași problemă” care de obicei aduce suferință.

      Ștergere
  2. Fain articol. Felicitari !!!

    Dan Oros

    RăspundețiȘtergere