vineri, 15 iunie 2012

Eminescu – un Luceafăr al spiritualităţii româneşti


Eminescu – un Luceafăr al spiritualităţii româneşti

            Afirmaţia de mai sus este neobişnuită, deocamdată. Până acum, am fost învăţaţi să asociem numele lui Eminescu mai degrabă cu poezia şi literatura decât cu spiritualitatea. Astăzi, după 123 de ani de la „naşterea” lui Eminescu într-o altă lume (doar şi el ne-a transmis că  moartea fizică nu este altceva decât o renaştere altundeva)  noi, cei care trăim pe aici, prin acest tărâm, ştim atât de puţine despre el.
            Spre exemplu, a studiat sanscrita pentru a aprofunda scrierile spiritualităţii orientale; unele opere ale sale sunt veritabile texte iniţiatice; a luptat pentru dreptate şi astfel, devenind un ghimpe în coastele unor oameni puternici şi rău voitori din acea vreme, a fost condus spre o moarte prematură.
            Revenind la ideea de „Luceafăr al spiritualităţii româneşti”, destinul său face parte din acea categorie de oameni deosebiţi, care şi-au asumat apoi au urmat o anumită menire, unii dintre ei fiind consideraţi astăzi chiar sfinţi. Aceştia au adus omenirii un mesaj de pace, înţelepciune şi iubire, dar, impactul benefic cauzat în rândul maselor de oameni fiind foarte rapid şi major, ei au devenit curând o problemă pentru cei care fac eforturi să menţină masele în ignoranţă şi supunere. Aşadar au început să fie urmăriţi, persecutaţi, sau omorâţi.
            Mai degrabă decât o valoare literar-artistică, Eminescu a fost şi rămâne un reper al spiritualităţii, al dreptăţii, şi al libertăţii interioare. Chiar dacă manifestarea lui în această lume a avut un specific literar, publicistic şi politic, el a adus lumină şi adevăr în acestea, şi nu doar încă vreun sistem filozofic superficial şi sec.
            A adus un adevăr pe care „l-a ascuns la lumină” în opere ale sale. Cunoscătorii pot descoperi „printre rânduri” aspecte legate de creerea lumii, karmă şi reîncarnare, suflet, momentul prezent, şi altele. Expuse cu un simţ artistic unic, toate acestea nu ne ajută doar să ştim ci să simţim şi să trăim toate aceste aspecte.
            Să pătrundem aşadar, câteva clipe, înăuntrul nostru, acolo unde misterele se revelează, unde sufletul şi mintea ni se deschid, unde percepem ordinea divină a tuturor lucrurilor: „Cu mâine zilele-ţi adaogi...“:

                                    Cu mâine zilele-ţi adaogi,
                                    Cu ieri viaţa ta o scazi
                                    Şi ai cu toate astea-n faţă
                                    De-a pururi ziua cea de azi.

                                    Când unul trece, altul vine
                                    În astă lume a-l urma,
                                    Precum când soarele apune
                                    El şi răsare undeva.

                                    Se pare cum că alte valuri
                                    Cobor mereu pe-acelaşi vad,
                                    Se pare cum că-i altă toamnă,
                                    Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

                                    Naintea nopţii noastre umblă
                                    Crăiasa dulcii dimineţi;
                                    Chiar moartea însăşi e-o părere
                                    Şi un vistiernic de vieţi.
                                   
                                    Din orice clipă trecătoare
                                    Ăst adevăr îl înţeleg,
                                    Că sprijină vecia-ntreagă
                                    Şi-nvârte universu-ntreg.
                                   
                                    De-aceea zboare anu-acesta
                                    Şi se cufunde în trecut,
                                    Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
                                    Ce-n suflet pururi ai avut.
                                   
                                    Cu mâine zilele-ţi adaogi,
                                    Cu ieri viaţa ta o scazi,
                                    Având cu toate astea-n faţă
                                    De-a purure ziua de azi.
                                   
                                    Priveliştile sclipitoare,
                                    Ce-n repezi şiruri se diştern,
                                    Repaosă nestrămutate
                                    Sub raza gândului etern.

            Poezia surprinde nişte adevăruri universale şi le încriptează într-un mod demn de un geniu. Din cauza spaţiului relativ restrâns şi a contextului, nu voi detalia toate acestea aici. Interpretarea operelor lui Eminescu face subiectul unei cărţi care este în curs de pregătire.

Daniel Iepure

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu